Cum jucam

Putem deveni mai buni doar prin exercitiu continuu. Cu acest motiv in minte, majoritatea jocurilor organizate de noi sunt concepute astfel incat participantii (in special incepatorii) sa acumuleze doze consistente de experienta dupa fiecare joc.

Membrii mai experimentati ajuta cu sfaturi despre utilizarea corecta a replicilor, respectarea sigurantei si optimizarea jocului prin prisma scenariului.

Scenariul cel mai practicat de noi este cu "reinvierea" jucatorului lovit de bila. Dupa ce acesta se declara "lovit", se indreapta spre un punct prestabilit de "reinviere" sau se indeparteaza in directia opusa zonei de joc pentru un numar prestabilit de pasi, dupa care poate sa reintre in joc in orice parte a terenului.

Acest mod de joc confera foarte multa flexibilitate jucatorilor, deoarece se poate juca chiar si cu un numar redus de persoane, sau chiar pe un teren restrans ca dimensiuni. Totodata el ofera ocazia participantilor de a repeta o situatie tactica dificila pana cand i se gaseste o solutie.

Ocazional jucam ca joc de evaluare scenarii complexe, in care jucatorii loviti raman in afara jocului pana cand expira timpul alocat sau se indeplinesc misiunile. In timpul in care sunt în asteptare, jucatorii pot deveni observatori sau arbitri, pentru a observa situatiile tactice sau a ghida jocul.

Cu rezerva respectarii unor norme minime de siguranta, prin jocul de airsoft se pot simula conflicte armate istorice sau moderne, sau se pot organiza partide de vanatoare de oameni, intalnite numai in filme.

Tematica scenariilor poate avea o diversitate foarte mare, si momentan nu vom discuta despre acest subiect. Noi organizam jocurile luand in calcul urmatorii parametri:

* atunci cand un jucator este lovit de bila poate sa fie exclus din joc pana la finalul reprizei, sau poate reinvia, astfel generandu-se un joc infinit;

* reinvierea poate avea loc instantaneu, dupa o perioada de timp, dupa un numar de pasi, in grup la implinirea unui numar prestabilit de persoane, sau langa o anumita persoana;

* miza unui joc o poate reprezenta cucerirea unei baze fixe, unul sau mai multe obiective mobile, capturarea unui VIP, transportul unui obiect, etc., sau in cazul jocurilor de antrenament, urmarim dobandirea experientei practice.

Fiecare combinatie dintre elementele de mai sus genereaza dinamica si timpi de joc diferiti, asadar scenariul se genereaza pe loc in functie de mai multi factori precum:

- numarul de persoane prezente
- dispozitia si conditia fizica a acestora
- conditiile meteo
- suprafata locatiei disponibile.

La jocurile duminicale, avand in vedere asigurarea bunei dispozitii a jucatorilor prezenti, grupul nostru organizeaza jocurile dupa urmatorul exemplu:

In cazul in care sunt prezenti 10 jucatori, se impart in 2 grupuri echilibrate, in functie de dotarea si experienta participantilor.

In cazul in care este frig sau ploua se impune un ritm de joc alert, asadar se va juca cu reinviere. Cea mai obiectiva metoda este cea de inviere dupa ce s-au efectuat 30-60 de pasi in directia opusa zonei de lupta.

Obiectivul jocului il reprezinta capturarea si mentinerea steagului mobil inamic, oriunde s-ar afla acesta pe teren. Avantajul scenariului cu "steag mobil" il reprezinta intocmai mobilitatea acestuia, fiind capabil de a se repozitiona permanent pe terenuri mai avantajoase.

Dinamica jocului este data de repozitionarea permanenta a steagurilor de pe teren, precum si de miscarile de trupe pe care le efectueaza jucatorii pe teren.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu