Despre Airsoft

Ce este Airsoftul?

Daca ar fi sa definim airsoftul, am spune ca e singurul mod de tir cu proiectil dur, legal, deocamdata fara a necesita autorizatie in Romania.

Initial, airsoftul a fost inventat in Japonia in anii '80 ca un mod nepericulos si legal de a satisface doritorii de tir cu arma de foc, care sunt si in prezent interzise pentru civili. Ulterior, airsoftul s-a raspandit foarte rapid, devenind foarte popular in Europa si in tara noastra in ultimii ani. Intrucat majoritatea replicilor de airsoft incearca reproduca cat mai fidel formele si functiile armelor adevărate, cateva modele mai speciale sunt folosite pentru antrenamentul trupelor in cadrul fortelor armate.

Datorita distantelor relativ mari de angajare (intre 30m si 60m), tirul cu replici de airsoft se aseamana cu tirul cu arme de foc, pana la un anumit punct. Dar spre deosebire de armele de foc, airsoftul a fost conceput intocmai pentru a nu rani, astfel putandu-se folosi impotriva persoanelor, care bineinteles ca trebuie echipate cu (minimum) ochelari de protectie.

Desi pot cauza rani usoare (zgarieturi), pustile de airsoft sunt denumite "replici" intocmai pentru a se departaja de armele de foc adevarate. Totusi, ele trebuie tratate exact la fel ca pe armele reale, normele de siguranta fiind aplicabile 100%, astfel evitandu-se accidentele pe terenul de joc.

Conceptul de "airsoft" se refera exclusiv la tirul cu bile de airsoft (cu diametrul de 6mm sau 8mm), nu si la modul in care se pun in practica scenariile de joc, sau la alte echipamente si accesorii. Asadar, nu exista "joc de airsoft" sau "echipament de airsoft" corect, sau legal, cu exceptia obligativitatii de a purta ochelari de protectie. Regulamentele de joc actuale din Romania sunt orientative, si pot varia la fiecare grupare.

De ce gherilă?

Batrana Wikipedia ne zice:

"Război de gherilă este un nume dat unui stil neconvențional de luptă practicat de un număr mic de combatanți (de regulă civili), care utilizează tactici bazate pe mobilitate pentru a lupta contra unei armate mai mari și mai puțin mobile. Trupele de gherilă se folosesc de ambuscade (atragerea inamicului într-un teritoriu nefamiliar și/sau nepropice acestuia) și atacuri-surpriză îndreptate asupra unor ținte vulnerabile din teritoriul inamic."

Cum se potriveste gherila cu jocul de airsoft?

Organizarea, scenariile si modul de joc al clubului nostru sunt asemanatoare cu tacticile de gherila, asadar am imbratisat din plin acest concept modular si flexibil.

Cum stiu daca am nimerit pe cineva?

In Airsoft nu raman semne pe echipamentul adversarilor, si nici nu exista alte metode obiective de a gestiona numarul de lovituri care au atins corpul adversarilor. Totusi, impactul bilelor pe echipamente se aude si se vede atat de cel care a efectuat tirul de la distanta, cat si de colegii de joc din apropiere.

Asadar, ramane la aprecierea fiecaruia daca doreste sa-si pateze reputatia si onoarea din cauza nerespectarii regulilor de bun-simt. Daca-l auzi pe colegul tau de echipa ca nu recunoaste o lovitura evidenta, gandeste-te ca poate sa-ti faca si tie la fel, in curand!

Cat ma costa sa ma apuc de Airsoft?

Deoarece exista o gama foarte variata de produse si accesorii pe piata, ramane la aprecierea fiecaruia la cat isi limiteaza bugetul de achizitii. Totusi, estimez o suma de 1000 - 1500 lei pentru achizitia unui necesar de baza pentru airsoft, incluzand echipamente, replica, accesorii si consumabile.

Ce castig daca joc Airsoft?

Nu exista castiguri materiale sigure, imediate si evidente din jocul de Airsoft. In schimb, pentru cei ce doresc sa experimenteze situatii neobisnuite, noi si provocatoare la nivel social si moral, se poate spune ca investitia deschide portile unei experiente incomparabile, mai ales daca alege sa faca parte dintr-o echipa sanatoasa, cu valori morale elevate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu